Vrancea: peste 34000 mc de lemn taiati ilegal in padurile din sase judete, identificati in anul 2018

Volumul arborilor taiati ilegal în padurile aflate sub jurisdictia Garzii Forestiere Focsani a scazut de la an la an, însa în anul 2018, în urma inventarierii unor suprafete fara paza, au fost identificate taieri ilegale de aproape 34.000 mc, potrivit inspectorului sef al institutiei, Ionica Cherciu.

"Volumul arborilor arborilor taiati ilegal a scazut de la an la an. Daca în anul 2015 s-a înregistrat un volum de circa 4.700 mc, în 2016 circa 3.500 de mc, iar în 2017 aproximativ 3.100 de mc, în anul 2018 institutia noastra a constatat un volum de arbori taiati ilegal de 1.939 mc. Asta nu înseamna ca presiunea asupra padurii a scazut, ci din contra. S-a constatat, la finele anului 2018, ca volumului arborilor taiati ilegal de aproape 2.000 de mc se adauga peste 34.000 de mc, care au fost identificati de ocoalele silvice nominalizate în urma controalelor efectuate ca urmare a aplicarii articolului 16 din Codul Silvic", a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ionica Cherciu.

Potrivit unui bilant pe anul 2018 al Garzii Forestiere Focsani, care raspunde de respectarea regimului silvic în padurile de pe raza judetelor Braila, Buzau, Galati, Tulcea, Vrancea si Vaslui, în urma controalelor de fond si evaluarii pagubelor de catre ocoalele silvice nominalizate, s-a constatat un volum al arborilor taiati ilegal si furati de 34.132 mc, cu o valoare a prejudiciului de 15.790.412 lei.

Cel mai mare volum de arbori taiati ilegal a fost constatat în raza judetului Galati, circa 18.200 mc de lemn, cu o valoare a prejudiciului de peste noua milioane lei, urmat de judetul Vaslui, de unde au fost taiati ilegal aproape 12.700 mc de lemn, cu o valoare totala a prejudiciului de peste cinci milioane de lei.

Potrivit inspectorului sef al institutiei, taierile ilegale constatate nu provin doar din anul 2018, ci începând cu aplicarea legilor fondului funciar, respectiv din 1991 si pâna astazi.

Începând cu anul 2018, conform prevederilor Codului Silvic, ocoalele silvice nominalizate prin lege au preluat în paza o suprafata de 15.614 ha. Este vorba de suprafete de maximum 30 ha, pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, iar proprietarii nu se pot identifica sau pentru care proprietarul a decedat si nu s-a realizat dezbaterea succesorala.

Actiunea de preluare în paza nu s-a finalizat anul trecut si va continua în anul 2019. În baza prevederilor Codului Silvic, au mai fost identificate aproape 34.000 de hectare în raza de competenta a Garzii Forestiere Focsani, care urmeaza sa fie preluate si care vor fi inventariate. AGERPRES / (A-autor: Dana Lepadatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Arustei)

Sursa: www.agerpres.ro

Articol audio